AZI m-am jucat cu Dumnezeu...

si El s-a jucat cu copilul interior din mine.

Dimineata trec pe sub un nuc care se scutura peste noapte de fructe, iar eu le adun si le mananc pe loc. Azi un barbat culesese toate nucile de pe jos si le manca. Am simtit o usoara dezamagire, mai ales ca imi plac nucile si mai ales aceasta modalitate de hranire. Concomitent cu trairea mea, pe celalalt trotuar, care nu are nuc am auzit ca a cazut ceva jos: era o nuca care cazuse din ciocul unei ciori. Cioara, fata desteapta alesese o nuca mare, sanatoasa. I-am multumit si am mancat acea nuca. M-a incercat un sentiment de bucurie de copil, cum Universul care e Dumnezeu m-a rasfatat.

“Minunile nu s-au terminat in acea zi. Am intrat intr-un supermarket si am cumparat lipii libaneze (pe care le umplu cu legume si sunt delicioase si usor vegetariene). In fata mea la casa era o doamna, care platea ceea ce cumparase, dar care tot umbla in geanta, baga marfa, scotea banii si iar si iar… Dupa ce doamna a plecat am platit si eu. Cand sa parasesc tejgheaua casei de marcat am vazut o bomboana de ciocolata delicioasa. Am luat-o si casierita mi-a spus ca a cazut din geanta d-nei dinaintea mea. Am multumit si am desfacut-o din ambalaj la iesirea din magazine. Papilele mele gustative jubilau de fericire. Ma gandeam in timp ce "savuram” bunaciunea ravnita ca daca d-na s-ar intoarce dupa bomboana sa-i dau un leu si sa-i explic ca pofta a fost peste masura pentru acest dulce.

Citeam undeva ca actiunile spontane care vin din interior si au umor vin din lumina interioara.

Si ca sa inchei ziua in aceeasi maniera, am aflat la picioarele mele in timp ce mergeam spre biserica o crenguta superba de brad (bradul ma fascineaza dintotdeauna, mai ales in afara zilelor de sarbatoare de Craciun). Am luat-o si mi-am adus-o acasa ca pe un dar. In autobuz spre casa, pe jos ma astepta o floricica de tufanele.

Un maestru imi spunea ca spiritul ne asterne in calea noastra astfel de “mici - mari” daruri pentru a ne aminti ca suntem mereu in conexiune cu intregul Univers si ca suntem pe drumul nostru.

Se spune ca vezi din locul din care privesti. Daca privim cu ochii interiori acolo unde exista TOT vom vedea mereu abundenta, fericire si vom fi inconjurati de iubire vesnica pe care o putem simti daca nu depasim conditia de corp. Esenta noastra are macheta de geneza, de creatie a noastra dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

Astfel vedem, aflam ca Dumnezeu este in noi, acolo s-a ascuns si ca sa ne urmareasca cu ochi de parinte iubitor experientele pe care noi am ales sa le traim in aceasta dimensiune limitata.

M-am bucurat ca un copil pentru acest “dialog nonverbal” cu Dumnezeu. EU, CERUL SI  PAMANTUL SUNTEM UNA.